Tiganii evacuati din Franta


O tabara ilegala, in care erau aproximativ o suta de tigani romani, a fost evacuata din orasul francez Saint-Etienne (Loire), vineri dimineata, cu ajutorul politiei din cartierul Montmartre, potrivit asociatiei “Reseau Solidarite Roms”, citata de Le Figaro.

Operatiunea de evacuare a tiganilor a inceput vineri dimineata si este in curs de derulare. Zona este incercuita de politie.

Aceasta este prima evacuare a unei tabere de tigani din Franta dupa ce Presedintia a anuntat in urma cu o saptamana o serie de masuri impotriva tiganilor si a altor grupuri de nomazi.

Autoritatile franceze au anuntat la sfarsitul lunii trecute ca vor darama toate taberele de romi amplasate ilegal si vor expulza tiganii din alte state UE care comit infractiuni pe teritoriul Frantei. Anuntul vine in urma unei reuniuni speciale convocate de presedintele Nicolas Sarkozy la Palatul Elysee, acesta avertizand ca minoritatile creeaza “o problema de securitate” in Franta.

Ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, a declarat miercuri ca aproximativ 300 de tabere si constructii ilegale ale romilor si nomazilor vor fi desfiintate, iar tiganii straini care comit delicte vor fi repatriati “aproape imediat” in tarile lor de origine.

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a avertizat inaintea intalnirii ca unii dintre membrii grupurilor de nomazi si romi reprezinta, prin comportamentul lor, o “problema de securitate”, evocand violentele pretrecute saptamana trecuta intr-o localitate din centrul Frantei, unde o sectie de politie a fost atacata de mai multi indivizi mascati, in urma mortii unui tanar rom, ucis de politie in timpul unei urmariri.
sursa

One Response to “Tiganii evacuati din Franta”

  1. September 1, 2010 at 21:15 #

    O gluma proasta a lui Sarkozy…doar Romania are cersetori pe strazile Frantei ?

Leave a Comment