În Diablo III vei putea câştiga bani adevăraţi

Cei mai importanţi membri ai presei de gaming au fost recent
invitaţi de Blizzard pentru a încerca viitoarea versiune
beta a mult aşteptatului action RPG Diablo III
. Cu această ocazie, cei de la Blizzard au făcut şi un anunţ-bombă:
jucătorii de Diablo III vor putea comercializa obiectele pe
care le obţin în Diablo III în schimbul banilor reali
,
prin intermediul unei aşa-zise Case de Licitaţii, integrate direct în joc.

Comerţul “la negru” cu item-urile obţinute în timpul sesiunilor
de joc devenise deja un obicei pentru împătimiţii de Diablo II, acesta fiind un factor hotărâtor în ceea ce priveşte
decizia celor de la Blizzarde de a integra un mijloc oficial de comercializare a acestor obiecte în Diablo III.
Sistemul de licitaţii se va asemăna în mare parte cu serviciile oferite de site-urile specializate în astfel de operaţiuni
comerciale, Blizzard urmând a beneficia de pe urma fiecărei tranzacţii.

Totuşi, Blizzard nu va obliga jucătorii implicaţi în astfel de vânzări să-şi cheltuiască încasările într-un cadru
limitat, precum Battle.net
. Aceştia vor putea cheltui banii câştigaţi în magazinul virtual al celor de la Blizzard, însă
nu vor fi obligaţi să facă acest lucru. De asemenea, la fel ca în cazul matchmaking-ului din StarCraft II, accesul la
această Casă de Licitaţii va fi restricţionat pe regiuni geografice, în funcţie de moneda folosită. Puteţi afla mai
multe detalii despre sistemul de licitaţii din Diablo III urmărind interviul de mai jos (dacă există probleme de
încadrare, puteti urmări filmuleţul în full screen sau, alternativ.

Pe lângă prezentarea acestui sistem integrat dedicat licitaţiilor in-game, Blizzard a oferit ocazia jurnaliştilor să
încerce pentru întâia oară versiunea beta jucabilă a lui Diablo III. Povestea jocului continuă firul evenimentelor
din Diablo II, după eliminarea ameninţării Răului, traiul în lumea din Sanctuary revenind la normal.

Tristram, oraş decimat după evenimentele din primul Diablo, este reconstruit, devenind un centru comercial important, mai ales graţie interminabilelor vizite ale aventurierilor, mereu în căutare de artefacte prin ruinele vechii
mănăstiri. Prăbuşirea unui meteorit direct peste mănăstire dă însă startul unei noi invazii a morţilor umblători, versiunea
beta oferind cam prima jumătate a celui dintâi act al jocului
. Finalul beta-ului este marcat de bătălia împotriva unei cunoştinţe mai vechi a fanilor Diablo: Leoric, The Skeleton King.

Cele mai importante modificări din cadrul gameplay-ului lui Diablo III au fost realizate la nivelul sistemului de avansare în nivel. Astfel, punctele ce puteau fi adăugate diferitelor caracteristici ale personajului (strength,dexterity, magic etc.) au dispărut, personajelor crescându-le automat aceste caracteristici, în funcţie de tipul de erou
ales. A fost schimbat şi sistemul de skill-uri, fiecare personaj având la dispoziţie şase slot-uri dedicate abilităţilor
active şi trei pentru cele pasive
.

La începutul jocului însă, doar două dintre aceste slot-uri (pentru skill-uri active) vor fi deblocate. Pe măsură ce jucătorul va avansa în nivel, şi celelalte slot-uri se vor debloca, la nivelurile 6, 12, 18 şi 24, pentru skill-urile active, respective 10, 20 şi 30, în cazul abilităţilor pasive. Efectele fiecăreia dintre aceste skill-uri pot fi alterate prin intermediul runestones-urilor, despre care am mai vorbit. Astfel, jucătorii vor putea experimenta combinaţii din ce în ce mai variate de skill-uri, pe
măsură ce avansează în nivel. După spusele producătorilor, nivelurile 1-30 ar fi dedicate dezvoltării personajelor, în timp ce
nivelurile 31-60 ar trebui rezervate pentru strângerea unui echipament cât mai bun.

În materie de multiplayer, Diablo III va putea fi jucat exclusiv prin intermediul Battle.net, la fel ca în cazul lui StarCraft II. Totuşi, aici fiecare jucător îşi va putea crea mai multe personaje (ca în Diablo II), acestea urmând să împartă aceleaşi cufere de depozitare (stash sharing). Schimbarea de obiecte între personajele aceluiaşi jucător devine astfel mult mai uşor de realizat. Integrarea cu Battle.net (liste de prieteni, Real ID, import din Facebook) va avea însă preţul său: Diablo III va necesita o conexiune permanentă la Internet pentru a fi jucat, chiar şi în timpul campaniei single player.

Diablo III încă nu are o dată de apariţie stabilită, echipa de la Blizzard dorind să lanseze versiunea beta pentru public în cel de-al treilea trimestru al acestui an (Q3 2011). Mai multe detalii despre această variantă a jocului, în secvenţele video de mai jos .


via go4games.ro

No comments yet.

Leave a Comment