Cea mai tare reclamă de Crăciun: Vezi clipul care a avut 500.000 de vizualizări în doar câteva ore (VIDEO)

Media_httpwwwjurnalul_gwwhp

Micuţul Lewis McGowan a devenit vedetă datorită rolului interpretat în reclama de Crăciun pentru lanţul de magazine John Lewis, clipul strângând sute de fani pe Facebook şi Twitter, scrie thesun.co.uk. Băiatul de şapte ani numără zilele până vine Crăciunul pentru a le oferi cadouri părinţilor săi. În ziua mult aşteptată, ignoră cadourile de lângă pat şi ia repede din dulap ce pregătise pentru familia sa. Se duce repede în camera părinţilor şi le arată fericit surpriza. Reclama care are o durată de aproximativ 90 de secunde a avut peste 500.000 de vizualizări pe Youtube în primele ore după ce a fost lansată.

Clipul a făcut senzaţie şi pe Twitter, Phillip Schofield scriind un mesaj în care mărturisea că băieţelul l-a emoţionat până la lacrimi. Părinţii lui Lewis, Stuart şi Julie, au fost impresionaţi când au văzut reclama vineri pentru prima oară. Tatăl băiatului a declarat că micuţul este în realitate exact ca personajul interpretat.”Este foarte grijuliu. Anul trecut, în scrisoarea pentru Moş Crăciun nu a vrut nimic pentru el, doar pentru familia sa “cel mai frumos Crăciun din lume”. Şi l-a mai rugat să-i aducă o ceaşcă de ceai pentru că “mama sa le colecţionează”, a spus Stuart. Lewis locuieşte împreună cu familia sa în Hamilton, Scoţia, şi a fost ales pentru această reclamă din sute de băieţi.

Având înclinaţii înspre actorie de când era mic, Lewis a fost înscris la o agenţie împreună cu fratele lui Conor şi cu Stuart, în momentul în care tatăl său a dorit o schimbare de carieră când şi-a pierdut postul de agent imobiliar din cauza recesiunii. Tatăl său, care a jucat în seriile BBC “Garrow’s Law” şi “Lip Service”, a spus că Lewis a fost foarte entuziasmat când a aflat că fost ales pentru reclamă. Micuţul este atât de încântat de debutul său încât i-a spus bunicii lui că vrea să fie “actor pentru totdeauna”. Julie a spus că fiul ei este la fel de bun la magie precum la actorie. Actorul preferat al lui Lewis este Daniel Radcliffe, celebru pentru interpretarea băiatului vrăjitor Harry Potter. “Mi-ar plăcea să fac filme ca el”, a spus micuţul.

No comments yet.

Leave a Comment