Asus Padfone

Asus Padfone a fost anunţat acum câteva minute la Mobile World Congress Barcelona, aşa că mai jos vedeţi în exclusivitate în România aceste imagini detaliate cu tableta-telefon.

Padfone este o tabletă cu totul şi cu totul specială: conţine în ea un telefon complet funcţional, ba chiar bine dotat şi foarte arătos. La început, când am auzit de această idee, am zis că este o struțo-cămilă ce nu se va vinde niciodată, dar văzând cu ochii mei tableta m-am convins că ideea este senzaţională şi acesta poate fi viitorul întregii game.

Cum e Padfone? Este o tabletă ce seamănă cu Transformer Prime. Nu e nici groasă, nici grea. Dacă n-ai şti că ascunde un telefon, ai zice că e o tabletă bună. Când îi deschizi capacul din spate şi vezi telefonul, ţi se pare extraordinară.

Pur şi simplu dai spre dreapta de un comutator şi se ridică un capac de pe spatele tabletei. Sub acel capac este ascuns un telefon pe care-l extragi trăgând pur şi simplu de el şi… îl foloseşti ca telefon. E ca în acele filme când dintr-un iaht mare se deschide o uşă şi pleacă nişte skijet-uri sau din nava mamă pleacă nişte navete mici să facă treabă bună.

Padfone-ul e bazat pe un sistem bine foarte eficient. Tableta în sine nu este decât o “coajă”, un ecran de 10 inci, difuzoare şi o baterie gigantică. Inima ei este telefonul, fiind folosit procesorul din acesta, accelerarea grafică a acestuia şi stocarea acestuia. Sistemul este ideal: ai totul în telefon, toate datele, toate setările, astfel încât “tableta” e doar un ecran mai mare pentru acesta, iar în momentul când iei doar telefonul cu tine ai deja tot ce-ţi trebuie în el.

Rulează Android 4.0.3 în acest moment. Ecranul telefonului mi s-a părut un Super AMOLED, al tabletei nu. Dimensiunea ecranelor este de 10,1 inci (1280 x 800px) şi respectiv 4,3 inci, rezoluţia telefonului fiind un qHD 960 x 540. Partea frontală este neagră, simplă, cu o mică întăritură în partea de jos, unde este vizibilă o siglă Asus. Nu există butoane pe partea frontală, nici fizice şi nici capacitive, acestea fiind direct pe ecranul telefonului, ca în Android 4.0 pe Galaxy Nexus.

Partea din spate mi s-a părut metalică, dar texturată aproape ca amprentele degetelor. Pare scumpă, elegantă, dar şi minimalistă. Singura “pată” de pe spate este camera foto şi LED-ul ei de flash.

Procesorul este un Qualcomm 1,5GHz dual-core, iar memoria internă va fi în variante de 16, 32 sau 64 GB cu slot de card microSD disponibil pentru extindere suplimentară. Camera foto este de 8 Mpx, Fuji, f/2.2, filmează 1080p. Bateria telefonului este de 1540 mAh, a tabletei de 24,4 Wh (adică, ehm…).

Sus e un buton de Power, pe lateral sunt cele de volum. Tot pe lateral sunt doi conectori prin care telefonul se leagă la tabletă, atunci când îl împingi la loc în lăcaşul său.

Mie mi se pare combinaţia ideală de telefon cu tabletă. Vrei telefon? Ai, unul bun, arătos, performant. Vrei şi tabletă? Decât să dai banii pe o tabletă normală şi să te chinui să o ţii sincronizată cu telefonul, mai bine cumperi şi “coaja” (va costa în jur de 1000 de lei) şi telefonul tău se transformă în tabletă atunci când e nevoie. Vestea şi mai bună? Pe viitor va fi disponibil şi un dock sub forma unei tastaturi ca la Prime.

No comments yet.

Leave a Comment